miercuri, 9 noiembrie 2011

Conferinta de tineret la Pascani!

  29. octombrie ziua în care s-a dovedit că se poate, se poate să lucrăm împreună, să avem părtăşie împreună… Va rămâne consemnată în calendarul tuturor tinerilor din municipiul Paşcani, prin evenimentul care a marcat această zi.
        Biserica penticostală Nr. 2 “Betel” din Paşcani a găzduit prima conferinţă de tineret cu tema:
 “Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea în secolul ispitelor…?”
        Într-o lume plină de ispite, de provocări păcătoase, într-o vreme când cei mai mulţi cad, tu, cum poţi rămâne în picioare?
        Tinerii credincioşi trebuie să cunoască astăzi, într-un secol al ispitelor, cum poţi să te păstrezi curat când nimeni nu mai luptă pentru asta, cum poţi să-ţi însuşeşti anumite principii scripturale şi de unde avem puterea de a ne raporta la aceste principii cu viaţa noastră.
        Invitatul special al acestei conferinte a fost pastorul Gabi Moisuc, un slujitor tânăr cu sufletul aproape de tinerii din Paşcani.
         ÎN TEMA CONFERINŢEI EL A SUBLINIAT URMĂTOARELE ASPECTE:
      1.Ai grijă cu ce te hrăneşti!
               a) hrăneşte-te cu cuvintele credinţei
               b) să ştii şi să cunoşti cuvântul Sfintei Scripturi
               c) fii un om al cărţii
      2.Fii evlavios!
               a)fă deprindere din evlavie
               b)fă-ţi obiceiuri sfinte
     3.Implică-te în activităţi bisericeşti
               a)fii un tânăr activ
               b)îndeletniceşte-te cu munca
               c)stai în anturajul, unor oameni sănătoşi în credinţă
 
          Conferinţa a strâns tinerii din Paşcani cât şi din suburbiile oraşului. Tinerii din Todireşti, Heleşteni, Lespezi, Moţca şi Verşeni au avut posibilitatea să laude prin cântare şi poezie pe Dumnezeu.
          Tema conferinţei s-a dovedit a fi ceva de actualitate şi a stârnit în rândurile tinerilor un mare interes şi dorinţa de a se apropia de Domnul, pentru a-L sluji cu toată curăţia şi credincioşia inimii.