luni, 22 iulie 2013

Ajutorul îmi vine de la Domnul



 (Psalmul 121:2) 

           Ai auzit de cel care s-a rugat în felul următor: “Doamne, până în acest moment al zilei m-am descurcat bine. Nu am bârfit, nu mi-am pierdut cumpătul, nu am fost răutăcios, lacom sau morocănos. Dar în câteva minute, mă voi da jos din pat şi voi avea nevoie de tot ajutorul”. Zâmbim, dar adevărul este că e greu să recunoaştem nevoia noastră de ajutor, mai ales într-o lume care laudă încrederea în sine. Cel mai periculos moment din viaţa ta e când crezi că nu ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu! Se va instala complacerea. îngâmfarea va creşte. Vei spune: “Am nevoie de tine, Doamne” după care te porţi ca şi cum totul depinde de tine. în consecinţă, credinţa ta nu va fi utilizată, iar când nu-ţi foloseşti credinţa nu-i poţi fi plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11:6).
Dacă viziunea ta nu-L cere pe Dumnezeu, ea nu este de la Dumnezeu! Când El se implică în viziunea ta, El devine singurul mod de a o duce la îndeplinire. Fără ajutorul Lui, ce am putea spune sau face pentru a schimba într-adevăr ceva? Nici măcar nu putem începe să facem un progres până nu recunoaştem smeriţi că suntem lipsiţi de putere faţă de majoritatea lucrurilor din viaţă. Noi suntem aşa, dar Dumnezeu nu este!
Oricare ar fi lucrul cu care te confrunţi astăzi, citeşte aceste cuvinte şi găseşte-ţi odihna în ele: “Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita, lată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este Păzitorul tău… De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac” (Psalmul 121:3-8).